Tom Azbe

//Biog:

Născut în 1985 la Satu Mare, singurul avantaj pentru mine a fost acela că am locuit lângă graniţă şi am avut posibilitatea de a intra în contact la o vârstă destul de fragedă cu anumite materiale care mi-au fost foarte folositoare pentru dezvoltarea mea muzicală.
Aşa am primit în 1997 un cd din Olanda care conţinea hardcore, techno şi rave. Îndrăznesc să spun că acesta a fost primul meu contact cu muzica electronică. Deşi tatăl meu avea un pick-up şi câteva vinyluri cu Vangelis şi Kraftwerk eu nu am observat acest lucru. Singurul lucru pe care mi-l aduceam aminte era acea voce ciudată venind dinspre camera de zi care zicea „Trans...Europe...Express”.
Trebuie să recunosc că nu mă simt foarte influenţat de aşa-numita scenă din Detroit şi mi se pare puţin hilar faptul că dj de 22-24 de ani vorbesc despre cultura techno din Detroit şi influenţa pe care aceasta a avut-o asupra lor. În ceea ce mă priveşte, influenţa venea din Europa, mă refer la Germania, Olanda şi puţin din Suedia.
În acea perioadă a apărut pe scena techno din Germania imnul Mayday denumit Imperiul Sonic. Cred că acela a fost momentul când am realizat că sunt pasionat de acest gen de muzică. Love Parade începea să câştige teren(deşi au început paradele stradale abia în 91), apăruseră noi dj, dar nu erau atât de mulţi ca în ziua de astăzi....doar câteva nume mari precum WestBam, Sven Vath, Marco Bailey, Richie Hawtin, Jeff Mills, Carl Cox şi nou apărutul Umek. Colecţionam muzica lor: compilaţii, înregistrări video, discuri, orice avea legatură cu genul. Îmi amintesc că în 2001 când am fost la Budapesta am cheltuit o avere pe cd-uri originale ale acestor artişti. Ma refer la Mayday, Electric Kingdom, Love Parade, Plastikman, Jeff Mills. Ştiu că sună prosteşte dar chiar îmi plăcea să fac asta, asemeni unui ciudat techno-electro.
Acest lucru a fost de asemenea observat de doi dj de la mine din oraş. Unul dintre ei m-a invitat să învăţ să pun muzică la platane şi la un mixer Pioneer. Atunci am crezut că aceasta este şansa vieţii mele aşa că am profitat de ocazie iar în acea vară, în fiecare după-amiază, mixam underground într-un club, doar eu, tipul respectiv şi patronul clubului. Este o poveste lungă dar lucrurile s-au sfârşit acolo în scurt timp şi am apelat la un prieten foarte bun care tocmai cumpărase un set nou nouţ de platane şi un mixer. Lucram la el pentru moment. A fost frumos deoarece împărtăşeam aceleaşi viziuni, aceleaşi idei despre muzică şi aproape acelaşi stil. Trebuie să mai menţionez că mixam şi pentru unele posturi de radio în oraşul meu natal iar oamenii începuseră să mă cunoască din ce în ce mai mult, dar i-am părăsit cât de repede am putut din cauza unor certuri în legătură cu faptul că „muzica mea nu era suficient de comercială pentru mulţime”. Totul mergea ca pe roate iar cultura electronică se răspândea în toată ţara, făcând tot mai multe „victime”.
Pentru mine, cel mai bun la momentul respectiv era Sven Vath. Trebuie să menţionez că eram in 2002, atunci când au fost turneul mondial Fire, The Sound of the Third Session cu Richie Hawtin , şi aşa mai departe. Era de-a dreptul uimitor la acea vreme, mixând techno german amestecat cu hardcore şi acel stil ciudat al lui. În ultimii ani s-a schimbat foarte mult într-un sens negativ, sau poate Ibiza şi mulţimea l-au schimbat.
În 2004 m-am mutat la Cluj Napoca unde lucrurile au luat o cu totul altă turnură, mi-am cumpărat primul mixer iar la scurt timp mi-am luat altul şi mai mare cu 4 canale. Apoi am mers la Budapesta pentru a-mi cumpăra un controller. Şi uite aşa am sfârşit acolo.
În momentul de faţă folosesc Ableton Live conectat la un control midi şi câteodata folosesc şi un mixer. În ceea ce ma priveşte îndrăznesc să spun că pun un techno solid. Toata treaba cu minimalul este doar o influenţă, ca şi sunetele deep. De cealaltă parte trebuie să recunosc că nu sunt genul de om a cărui vis este să pună muzică în faţa unei mulţimi numeroase. Vreau să rămân mai underground, să pun şi să produc muzică acasă, pentru un grup mic de oameni sau pentru unii dintre prietenii mei. Îmi place să experimentez sunete şi efecte noi şi neexplorate şi tot ce are legătură cu acestea. Salutări tuturor!

//More info:

http://www.myspace.com/azbe

Un comentariu:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.